Skip to content

Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Reşiţa

Muzeul se află în Parcul Triaj din Reșița, fiind un muzeu amenajat în aer liber.

Acest muzeu s-a înfiinţat în anul 1972, iar din anul 2004 se află pe Lista Monumentelor Istorice. Muzeul a fost amenajat la aniversarea unui secol de fabricare a locomotivelor cu abur la Reşiţa, prin eforturile inginerului Mircea Popa. Sunt expuse 16 locomotive din diverse epoci de construcţie (14 sunt produse la Reşiţa), cea mai importantă fiind locomotiva „Resicza”, prima din cele trei locomotive cu aburi construite în spaţiul sud-est european, la Reşiţa, între anii 1872-1873. Este expusă pe un piedestal chiar la intrarea în muzeu, suferind puține modificări de-a lungul vremii. Aceste prime trei locomotive au fost reproduse după un prototip construit la Viena în anul 1871 şi numit „Szekul”, întrucât era destinat liniei Reşiţa-Secu (Secul).

În total, la Reşiţa, au fost fabricate 1.491 de locomotive cu aburi, până în anul 1964, când se va trece la producerea de locomotive Diesel şi mai apoi electrice.

 

Sursă text: https://banatulmontan.wordpress.com/2012/10/01/muzeul-locomotivelor-cu-abur-de-la-resita/

Sursă foto: http://radiotimisoara.ro/2016/03/30/muzeul-de-locomotive-ar-putea-fi-cumparat-de-primaria-resita/

Loading

Primary Sidebar

Translate »