Skip to content

Generalul Traian Doda

Traian Doda a venit pe această lume 29 iulie 1822 în Prilipeţi, descendent al unei familii macedo-române stabilită la Rudăria. Ceea ce îl leagă de orașul Caransebeș este frecventarea Şcolii Militare de Matematici din Caransebeş, obţinând gradul de sublocotenent clasa a II-a, la 19 ani. A urmat apoi cursurile Academiei Militare din Viena. La absolvire, a fost avansat sublocotenent clasa I şi repartizat ca profesor la Şcoala de Matematici a Regimentului 13 din Caransebeş.

În calitatea sa de ofiţer al Armatei Imperiale, a participat la confruntările Armatei din timpul Revoluţiei de la 1848-1849.

În timpul Războiului Crimeei (1854-1856), când Regimentul 13 din Caransebeş trecea prin Ţara Românească, a primit sarcina specială de a redacta primele hărţi topografice pentru Oltenia şi Muntenia. Mai târziu, Serviciul Topografic Român va folosi harta întocmită de el.

A urcat an de an treptele ierarhiei militare, ajungând în 1870 la gradul de General de brigadă.

La 1 noiembrie 1872, Traian Doda şi-a dat demisia din Armata Imperială şi s-a retras la Caransebeş.

Pe lângă activitatea politică și militară, generalul Traian Doda a fost și un militant al culturii, susținând ideea înființării unor școli românești.

În 1876-1880, românii din Caransebeş s-au organizat în vederea întemeierii unui liceu cu predare în limba română. S-a ales un Comitet de iniţiativă, a cărui deviză a fost „Pentru noi, prin noi înşine” şi în fruntea căruia s-a aflat Traian Doda. Construcția liceului ce mai târziu avea să poarte numele generalului a început a fi ridicată abia în 1913.

Traian Doda a deținut și funcția de președinte a Comunității de Avere, aceasta fiind una dintre cele mai importante instituții economice din Banat de la acea vreme.

Generalul s-a stins din viață în data de 16 iulie 1895, la Caransebeș.

 

Sursă foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Doda#/media/File:TraianDoda.jpg

Loading

Primary Sidebar

Translate »