Skip to content

Pe urmele împărătesei Sissi – Băile Herculane și Valea Cernei

Deosebit de frumoasă, cu păr lung și ținute elegante, dar cu un suflet zburdalnic; rebelă, deloc atrasă de eticheta impusă la Curtea împărătească, dar iubitoare de natură, poezie, de animale, echitație și de tot ceea ce o ajuta să își manifeste spiritul liber în temnița ce-i părea a fi căsătoria cu împăratul Franz Joseph și noul statut obținut prin căsătorie – astfel este descrisă împărăteasa Austriei și regina Ungariei, Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută îndeosebi ca Sissi.

După ce am lecturat cu multă plăcere articolul despre poveștile împărătești ale Curții habsburgice, fiind încă din copilărie o iubitoare a monarhiei, mintea mea zboară visătoare la rebela împărăteasă. Purtată pe aripile visului, parcă o văd pe Sissi cum își etalează pana îmbibată în cerneală și scrie. Își scrie visele, descătușându-și astfel sufletul prin scris. Și câte alte suflete nu descătușează scrisul!

Imaginație sau vis? Nici acum nu pot desluși misterul! Știu însă că ochii mei și-au săgetat căpruiul spre masa pe care Sissi își făcuse penița să zburde. Căutam ceva în care să-mi aflu răspunsul la întrebare. Și ce să vezi? Minune mare! Pergamente întregi se odihneau, ademenindu-mă să le aflu secretele.

A scrie înseamnă a călători, a-ți plimba inima pe meleaguri necunoscute. Înseamnă a te cunoaște pe tine însuți. Iar locurile pe care le vizitezi, oamenii pe care îi cunoști și experiențele vieții reprezintă cele mai importante muze care pot da viață poeziei din cuvintele tale.

Cu aceste cuvinte începeam eu călătoria mea prin vechiul pergament. Nu știam că va fi o călătorie la propriu, din care aveam să aflu multe lucruri noi despre un loc drag mie din Banatul meu de Munte.

Unul dintre locurile în care am călătorit întotdeauna cu drag a fost bătrânul și istoricul Herculane. Povestea lui începe în vremuri legendare, tocmai pe atunci când Hercule a auzit de la Baba Corcoaia că pe Valea Cernei există o hidră cu 7 capete, care a stricat liniștea și bunul trai al locuitorilor. Se spune că, atunci când curajosul erou a aflat de povestea locuitorilor de pe Valea Cernei, a pornit de îndată spre a-I salva. Lupta dintre Hercule și lighioană a fost o luptă grea, dar eroul a reușit să îngrângă creatura. I-a tăiat toate cele 7 capete și, în fiecare loc unde a tăiat câte un cap, a ieșit un izvor cu apă termală.

M-am oprit o clipă, ridicându-mi ochii spre albastrul celest. Știu că dincolo de orice erou legendar, este El, Eroul divin, care a conceput atât de frumos Universul. Realizez că acest episod al luptei dintre Hercule și hidră poate fi metafora luptei dintre Dumnezeu și cel rău. Lăsând ca brațul Lui atotputernic să taie rădăcina răului din sufletele noastre, nu facem altceva decât să lăsăm să răsară acolo unde nu ne așteptam o lumină, o speranță…un izvor. Izvor de viață și mântuire.

Se spune că întemeietorii stațiunii au fost înșiși romanii, prin împăratul Traian care, după lupta de la Tapae, și-a spălat brațul rănit de sânge în apa unui izvor și s-a vindecat. Întreaga legiune i-a urmat exemplul, fiecărui soldat fiindu-i vindecate rănile. Așa avea să înceapă prima perioadă de înflorire a stațiunii Herculane, când romanii au întemeiat primele băi termale.

Mi-am amintit că vizitasem în trecut unul dintre cele mai vechi hoteluri din stațiunea Herculane, hotelul Roman, care a păstrat prima baie originală din vremea romanilor, dar și unele metode de tratament din trecut. M-am întors la lectura mea, avară de mai multe amintiri și povești elisabetine.

Nu știu de câte ori am vizitat Băile Herculane, se spune că de șase ori, însă, de-a lungul timpului, uitarea își mai pune pecetea asupra amintirilor noastre. Îmi amintesc că, la începutul vizitelor mele, am închiriat vila construită pentru guvernatorul de atunci al regiunii, ulterior devenind a mea. De asemenea, îmi amintesc faptul că Herculane a fost, în viziunea soțului meu, Franz, cea mai frumoasă stațiune din Europa.

Oare lui Sisi nu îi plăcuse la fel de mult? Din toate poveștile auzite despre ea, din filme și din articole, știam că Elisabeta nu este ușor de mulțumit. Nu îi plăcea viața de la Curte, palatul ei preferat fiind natura însăși. Și cum să nu te simți bine în natură? Izvoarele, cu susurul lor, pădurile, cu al lor smarald, soarele, cu coroana lui aurie, toate te aduc mai aproape de Casă, de adevăratul palat al sufletului, Cerul.

Una dintre cele mai semnificative vizite făcută de Franz Joseph este cea din anul 1886, atunci când soțul meu, alături de regii României și Serbiei, au semnat acordul pentru construirea primului canal navigabil al Dunării. De atunci datează giganticul arbore al Herculanelui, Sequoia Gigantea, simbolul înțelegerii dintre popoare, plantat de cei trei monarhi.

Arborele plantat pe pământ de către monarhi pentru a ajunge la Monarhul suprem – liană milenară spre veșnicie! Cu un diametru de 1,50 metri și o înălțime de 30 de metri, este, peste timpuri, vegheatorul frumuseților Văii Cernei. Aici, în Valea Cernei, își are casa cel mai mare parc național din România. Parcul Național Domogled – Valea Cernei își întinde tezaurul floral și faunistic peste trei județe: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj. Din punct de vedere geografic, Parcul se întinde peste bazinul râului Cerna, de la obârşie până la confluenţa cu râul Belareca. Masivul Munţilor Godeanu şi al Munţilor Cernei veghează peste versantul drept, iar cel al Munţilor Vâlcanului şi Munţilor Mehedinţi peste versantul stâng.

Pe lângă chei și prăpăstii calcaroase, canioane, păduri întinse de fag, peșteri termale unice, izvoare termominerale, una dintre cele mai valoroase bogății ale Parcului este prezența Pinului Negru de Banat, singurul loc unde crește acest soi de pin. Printre falnicii păzitori negri ai Parcului și printre curgerile sinuoase sau blânde ale Cernei, s-au născut, de-a lungul timpului, legende, așa cum îi stă bine fiecărui loc de poveste.

Una dintre legende vorbește despre episodul citit și în rândurile împărătesei, însă, de data aceasta, eroul este un român de-al nostru, pe numele său Iovan Iorgovan, poate o altă variantă a lui Hercule. Tânăr foarte puternic și curajos, Iovan Iorgovan a avut de dus o luptă crâncenă pentru a-și salva iubita tocmai cu un balaur cu 7 capete. Ultima bătălie s-a purtat în locul unde astăzi se găsesc Cheile Corcoaiei, formate prin spintecarea acestora cu sabia feciorului, care a lovit balaurul pentru a-l ucide. Se spune însă că dihania s-ar fi ascuns prin acele crăpături, viețuind până astăzi. Rezervația Cheile Corcoaiei este situată în partea nordică a Parcului Național Domogled-Valea Cernei, în județul Gorj.

Cea de-a doua legendă vorbește despre un simbol al jertfei și al dragostei, Crucea. Pe abrupturile stâncoase din partea vestică a Herculanelui, Crucea Albă străjuiește asupra stațiunii tăcută. Nimeni nu știe concret cum a apărut ea. Se spune ba că ar fi fost pusă ca aducere-aminte de un tânăr îndrăgostit, care, pentru a-și cuceri iubita, s-a decis să străbată tot Domogledul, dar, uimit de peisajele spectaculoase, ar fi căzut în gol de pe acel abrupt, ba ca aducere-aminte de un ofițer care a luptat în Primul Război Mondial sub conducerea generalului Ioan Drăgălina și care ar fi căzut în acel abrupt după ce dușmanii ar fi tăiat picioarele podului pe care trecea ofițerul. Crucea rămâne, peste veacuri, semnul iubirii adevărate, veșnice, întruchipate în sacrifiu – dincolo de legende, povești și eroi mitologici este Dumnezeu, singurul adevăr incontestabil!

Trezită parcă din gândurile mele, mi-am amintit că nu îmi terminasem călătoria alături de Sissi. Porneam acum pe cărări de pădure…

Cum să nu fie un arbore semnul înțelegerii și al unității? Natura e ea însăși o comuniune. De culori, forme, parfumuri..ah, cât iubeam natura! Rătăceam pe cărările dimprejurul Herculanelui ore întregi. Îmi începeam ziua cu o plimbare lungă și de fiecare dată mergeam în același loc. Îmi plăcea faptul că de acolo, de pe acea stâncă, puteam cuprinde întreaga frumusețe a locului. Era sublim, era poezie. Grănicerii, văzând acest lucru, m-au surprins construindu-mi un loc al meu, un foișor. Obișnuiam să îmi beau ceaiul acolo. Citeam, scriam, mă redescopeream pe mine. Semn că bucuriile vieții nu stau ascunse într-un palat, decât dacă acel palat e clădit din copaci, flori, fluturi și raze de soare.

Foișorul Roșu sau Foișorul Elisabeta și-a păstrat locul, așteptându-și în fiecare dimineață împărăteasa. Chiar dacă ea nu mai vine, pare că o parte din frumusețea și din poezia inimii ei s-au păstrat. Peisajele care îți taie respirația, Crucea Albă și crucile bisericilor, clădirile vechi, dar pline de istorie, eleganța barocă austriacă – toate se zăresc de aici ca o oglindire a Cerului, pentru că știm că viața aceasta, cu toate experiențele ei, și Pământul, cu toate capodoperele lui, sunt trecătoare. Veșnică este doar Cetatea Cerească!

Raze blânde aurii îmi mângâie chipul ca de „Bună dimineața!”. Da, a fost un vis, dar dincolo de vis, locurile cu poveștile lor interesante, personajele de legendă, dar și cele istorice, rămân în paginile stațiunii Herculane, nestemata prețioasă a Banatului de Munte și a României, care așteaptă să renască, precum Pasărea Phoenix, din cenușa-i proprie… (R.N.)

Surse foto: https://www.facebook.com/statiuneabaileherculane/

https://www.facebook.com/perlabanatului/

http://domogled-cerna.ro/index.html

 

1,266 total views, 1 views today

Primary Sidebar

Translate »