Skip to content

Regal pentru Centenar în Cetatea Caransebeș

 

Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri continuă în Cetatea Caransebeș printr-un regal de cântece patriotice, colinde, jocuri populare și teatru, dar și alte surprize! Așadar, miercuri, 5 decembrie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, sunteți cu toții invitați la spectacolul „Regal pentru Centenar în Cetatea Caransebeș”.

Spectacolul va cuprinde trei părți, prima parte fiind „Imn și colind, unitate și veșnicie”, care va scoate în evidență muzicalitatea Cetății Caransebeșului, redată de două tinere soliste ale Ansamblului „Doina Banatului”, Corul „Ecumenica” al Colegiului Național „Traian Doda” și Corul „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei istorice „Sf. M. Mc. Gheorghe”, reunit cu Corul „Ioan Teodorovici” al Parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Caranebeș.

Cea de-a doua parte, „Doruri toate-n joc purtate”,  va aduce în scenă o suită de jocuri populare și de tradiții culese atât din Banat, cât și din alte zone etnografice, de către Ansamblul „Junii Gugulani” și Ansamblul „Tibiscum” al Colegiului Național „Traian Doda”.

Ultima parte încununează spectacolul cu o comedie prezentată în premieră de către trupa de teatru „Masquerade” a Colegiului Național „Traian Doda”, arătând că „România trăiește comedia”.

Am gândit acest spectacol ca un Regal al bucuriei, care va avea trei părți și va îmbina mai multe arte, precum muzica, dansul și teatrul. Este un regal cu, pentru și despre oameni care își iubesc țara, rădăcinile, tradițiile, oameni care iubesc atmosfera de poveste a Sărbătorilor de iarnă, dar și pentru cei care iubesc Cetatea noastră. Încercăm astfel să aducem un omagiu eroilor noștri, oamenilor de cultură din Caransebeș,  care au participat la făurirea dezideratului poporului român, dar și să promovăm valorile noastre românești, precum cântecul patriotic, folclorul, jocul popular, tradițiile, colinda românească, astfel că sala de spectacole va deveni ea însăși o mică Românie, toate acestea fiind încununate de o comedie ce va fi jucată în premieră și în care vom regăsi anumite caracteristice actuale ale societății noastre! Acest spectacol este visul nostru, dedicat fiecărui suflet de român. Este o chemare la unitate, o rugăciune rostită spre Cer, ale cărei cuvinte vor fi chiar valorile neamului nostru, prin care Îl rugăm pe Dumnezeu, în spiritul Sărbătorilor de Iarnă, să ocrotească și pe mai departe patria noastră și să ne ajute să fim adevărați români. Este felul nostru de a spune împreună „La mulți ani, România!”.

 

Loading

Primary Sidebar

Translate »