Skip to content

Castrul Roman Tibiscum – Jupa

Descriere:

Tibiscum (Tibisco, Tibiscus, Tibiskon) a fost o așezare dacică, apoi oraș în Dacia romană, cunoscut ca municipiu (municipium Tibiscensium) pe vremea împăratului Gallienus (253-268), rang la care fusese ridicat, probabil, sub Septimiu Sever (193-211). Orașul se găsea la ieșirea râului Timiș din munți și vărsarea râului Bistra, la Jupa, lângă Caransebeș, județul Caraș-Severin.

Despre castrul roman se cunosc foarte multe date, el fiind identificat încă de acum două secole.

Amplasat la întretăierea a două dintre cele mai importante drumuri imperiale care legau Sarmisegetuza de Dierna şi Lederata, oraşul şi castrul s-au dezvoltat datorită câmpiei fertile în care se aflau, a poziţiei comerciale şi strategice ocupate.

În anii ce au urmat cuceririi romane a fost construit, în piatră, pe malul Timişului, un castru auxiliar de 102 / 109 m, pentru ca mai apoi, în secolul II d.Chr., să aibă loc o extindere spre vest şi sud a fortificaţiei (aici au staţionat trei trupe auxiliare). Faza de început a castrului este de pământ.

În timpul cercetării sistematice a castrului au fost identificate 3-4 niveluri antice, din care cel mai nou se datează după retragerea aureliană.

O dată cu anul 1985 cercetarea din castrul de piatră s-a axat pe studiul principiei. Aceasta este orientată NE-SV şi are dimensiunile de 36 / 31 m.

Faza de pământ a castrului este cercetată de M. Moga şi, mai târziu, de D. Benea (acesta se găseşte la 1,80-2,00 m adâncime).

Urme arheologice de secol VI-VII s-au descoperit în interiorul castrului de piatră, dar şi în aşezarea civilă.

Cea mai veche ceramică descoperită în castru este dacică.

Vicusul militar. Punctul Cetate sau Peste Ziduri.

Iniţial, în apropierea castrului s-au construit ateliere de olărie şi fierărie ale armatei. Mai apoi, aici s-au stabilit familiile soldaţilor, formându-se o aşezare civilă, înspre nord, de-a lungul râului Timiş (punctul La Drum – Zăvoi;Cetate sau Peste Ziduri).

În timpul lui Septimius Severus sau Caracalla aşezarea civilă primeşte rangul de municipium.

Aici s-au cercetat mai multe clădiri cu urme de locuire romană târzie.

Loading

Primary Sidebar

Translate »