Hram: „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” (24 iunie)
Adresa: Com. Măru, Staţiunea Poiana Mărului, jud.Caraş-Severin, cod 327439
Acces rutier: Drumul interjudeţean Caransebeş – Haţeg – Simeria. Din localitatea Zăvoi se ia drumul spre Staţiunea Poiana Mărului (15km)
Acces feroviar: Zăvoi
Situată în peisajul turistic bănăţean din staţiunea Poiana Mărului, această mănăstire a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din parohia Măru înainte de Revoluţia din 1989. Lucrările începute au fost sistate datorită opoziţiei regimului comunist însă odată cu reînfiinţarea Episcopiei în anul 1994 cu binecuvântarea vrednicului de amintere Episcopul Emilian Birdaş al Caransebeşului s-au reluat lucrările de ctitorire care s-au întrerupt la scurt timp din lipsa de fonduri. Reluarea construirii aşezământului monahal a reînceput în anul 2000 când cu binecuvântarea Părintelui Episcop Laurenţiu al Caransebeşului s-au demarat lucrările de ridicare a bisericii mănăstireşti, finalizate doi ani mai târziu.
Din cauza ispitelor intervenite în cadrul obştii monahale, Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a hoărât la 1 februarie 2007 schimbarea destinaţiei mănăstirii transformând-o în schit de călugăriţe. Biserica zidită în cadrul complexului monahal şi-a primit târnosirea la data de 24 iunie 2008 prin lucrarea mâinilor Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului după osteneala de doi ani de zile a monahiei stareţe Olimpiada Tiliuţă împreună cu obştea de călugăriţe care a adus binecuvântarea şi liniştea mănăstirilor ortodoxe în Poiana Mărului a Văii Bistrei.
Cadrul natural şi aerul curat oferă pelerinului şi turistului momente de înălţare sufletească şi sănătate trupească în tinda mănăstirii de la Poiana Mărului.