Patrimoniul multietnic din Caransebeș

Municipiul Caransebeș este situat în sud-vestul României, fiind a doua localitate ca mărime a județului Caraș-Severin. Municipiul Caransebeș se bucură de o așezare geografică strategică, în sectorul nordic al culoarului intramontan al Timișului, culoar care separă Munții Semenic de Masivul Țarcu.

Prima informație despre prezența cetății Caransebeșului datează din anul 1289, când Ladislau Cumanul poposește în această zonă. A fost cunoscută ca cetate de tip castral, devenită bastionară, după anul 1688, când generalul Veterani eliberează orașul, ce a stat 30 de ani sub dominație turcească.

Sfârșitul războiului austro-turc aduce noi schimbări în sistemul de apărare, înființându-se regimentele de graniță, unul dintre acestea având sediul chiar la Caransebeș, denumit, după anul 1838, „Regimentul de graniță româno-bănățean nr. 13”. Datorită rolului militar deosebit, dar și a celui comercial, Caransebeșul reînvie, după perioada greu încercată de războaie, luând forma unui oraș cu specific milităresc, dar și cu rol comercial important, datorită poziției geografice favorabile, fiind un nod de transport rutier, feroviar și chiar aerian, prin prezența aeroportului Caransebeș.

Datorită poziției geografice propice dezvoltării din toate punctele de vedere, municipiul Caransebeș s-a afirmat, de-a lungul timpului, și se afirmă și în prezent ca un oraș cultural și spiritual, fascinant prin îmbinarea trecutului cu prezentul, prin aspectele arhitecturale care creează peisaje urbane deosebite, dar și prin diversitatea culturală, etnografică și religioasă.

Un simbol al acestei diversități este Complexul arheologic „Biserica medievală din centrul civic”. Lucrările de reamenajare a centrului civic al oraşului Caransebeş au scos la lumină, în anul 1988, fundaţiile unei biserici medievale, fiind clasate în Lista monumentelor istorice: CS-I-s-B-10807 (RAN: 51029.07), Biserică de tip romanic de sec. XIII-XIV, Piața Revoluției, la 50 m de Biserica romano-catolică, municipiul Caransebeș.

Monumentul de cult din Caransebeş se identifică cu conventul franciscan, atestat în documentele din secolele XIV-XV. Biserica a avut o navă cu dimensiunile de 15/8,40 m, la care se racorda un cor rectangular, cu dimensiunile de 5,90/5,60 m, închis printr-o absidă semicirculară. Două perechi de contraforturi susţineau iniţial laturile lungi ale navei, iar într-o etapă ulterioară s-au adăugat încă două perechi. Prezenţa masivă a contraforturilor pe laturile lungi, cât şi pe cea de vest, a sugerat faptul că aceştia aveau menirea să preia împingerile unei bolţi de tipul încrucişării de ogive.

Accesul, surprins arheologic, se făcea pe latura de vest a navei. Sub pardoseala navei s-au găsit 11 cripte cu morminte, cu inventar funerar deosebit, cu podoabe din aur şi argint.

Din cercetările arheologice efectuate, a rezultat faptul că au existat mai multe faze constructive. Absida semicirculară, dar și corul astfel rezultat, cu doi pinteni de zidărie interiori ce par să țină de un arc de triumf, ar indica o fază timpurie, care datează spre sfârșitul sec. al XIII-lea, începutul sec. al XIV-lea. La acestea, s-au adăugat ulterior refaceri gotice importante. Pe lângă inventarul de componente arhitectonice recuperate, contraforturile reprezintă clar o adăugire ulterioară, ce ar putea fi plasată cândva în secolul al XV-lea.

Cimitirul mănăstiresc a fost păstrat și întregit se pare în secolele XVI-XVII, după preluarea de la cultul catolic, de cel calvin, cu o serie de cripte interioare, cu inventar dintre cele mai bogate.

Adresă: Piața Revoluției, la 50 de metri de Biserica Romano-Catolică

Program: Nelimitat

Acces: Pietonal; la aproximativ 100 de metri de obiectiv, există parcare amenajată pentru mașini

Taxă: Nu există taxă de vizitare a obiectivului

 

© Mircea Lepădatu

În imediata apropiere a Complexului arheologic, se află una dintre cele mai vechi biserici din Caransebeș, Biserica Romano-Catolică „Neprihănita zămislire”. Cu un stil baroc, clădirea actuală datează de la începutul secolului XVIII, având trei altare, picturi în ulei pe pânză cu Sfânta Maria și alți sfinți, dar și statui în lemn de o valoare deosebită. Construcția bisericii a fost finalizată în anul 1723. Hramul bisericii este „Neprihănita zămislire a Maicii Domnului”, celebrat în data de 8 decembrie, fiind recunoscut, printr-un document din 1792, ca sărbătoarea „Sancta Maria delle Angeli”. Biserica a fost de fiecare dată reconstruită după devastarea şi incendierea sa, stricăciuni provocate de trupele turceşti în două rânduri, în 1738 şi în 1788. Consacrarea a bisericii a avut loc în 1733 prin episcopul de Cenad, baron Adalbert von Falkenstein, urmând ca la distanţă de numai câţiva ani să fie restaurată, după un incendiu, restaurarea fiind finalizată în 1741.

Interiorul bisericii este dominat de picturile în ulei ale artistului vienez G. Gutsch: „Neprihănita zămislire”, tabloul Sf. Leopold – protectorul populaţiei colonizate la 1813, provenind din Austria, precum şi tabloul Sf. Martin, protectorul coloniştilor din Boemia veniţi aici începând cu anul 1830. Alte elemente demne de remarcat sunt sculpturile în lemn ale altarelor, precum şi cele ale locurilor de spovedanie, executate de meşterul caransebeşean Julius Kutil în perioada 1956-1960. De admirat este şi calea sfintei cruci, lucrată în teracotă. Mai recent, în 1986-1988, a fost restaurată zugrăveala interioară şi cea exterioară a bisericii, lucrare repetată şi după anul 2000. Cripta bisericii se află sub altar, accesul în acest spaţiu nefiind, însă, posibil deoarece intrarea este zidită.

Adresă: str. Nicolae Corneanu, nr. 22

Program: Iarna, între orele 8:00 – 18:00

Vara, între orele 8:00 – 18:00

Acces: Pietonal; la aproximativ 50 de metri de obiectiv, există parcare amenajată pentru mașini

Taxă: Nu există taxă de vizitare a obiectivului

© Doru Luțai

Confesiunea predominantă la Caransebeș este confesiunea ortodoxă. Două lăcașuri de cult reprezentative sunt Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

Potrivit tradiţiei, pe locul prezentei Catedralei istorice „Sf. M. Mc. Gheorghe” a existat, din secolul al XV-lea, o biserică veche. Actuala biserică, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“, a fost reclădită  înainte de anul 1725, pe timpul episcopului eparhiot Moise Stanoievici († 1724).

Biserica aceasta este numită „mănăstire“, probabil pentru că îndeplinea rolul de catedrală episcopală, iar reşedinţa episcopului era în apropiere. În anul 1759, Episcopul Ioan Georgevici aşază în prestol o piatră comemorativă cu o inscripţie slavonă.  Motivul acestei sfinţiri este legat de terminarea decoraţiei interioare a bisericii. În 1796, biserica a fost din nou sfinţită de episcopul Ioan Ioanovici de Şacabent, fiind refăcută după ultima invazie a turcilor (1788). Sub protopopul Ioan Tomici (1804-1839) s-au făcut o serie de lucrări, dintre care cea mai importantă este lungirea bisericii prin încadrarea spaţiului dintre stâlpii turnului construit în preajma anului 1757 şi refăcut în acea perioadă.

Între 1757-1862, biserica a fost pictată în patru etape de către autori diferiţi. Prin purtarea de grijă a regretatului Părinte Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, pictura a mai fost restaurată şi în 1984-1985 de către Virginia Videa. Din 1863, datează şi iconostasul actual, sculptat de Eisterlehner, iar icoanele tâmplei au fost pictate între 1863-1864 de pictorul academic vienez A. Gutsch.

Adresă: Piața Sfântul Gheorghe, nr. 2

Program: zilnic, între orele 9 și 11, 17 și 18

Acces: Pietonal și rutier

Taxă: Nu există taxă de vizitare a obiectivului

© Episcopia Caransebeșului

În cimitirul istoric al Caransebeșului, a existat o veche biserică de lemn; unde a fost altarul e astăzi așa-numita „Cruce a lui Răbăgia“. În apropierea ei, s-a ctitorit actuala Biserică „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, ridicată între anii 1770-1780; a fost sfinţită la 11 mai 1781 de către episcopul Caransebeşului şi Vârşeţului, Vichentie Popoviciu.

Biserica a fost construită din cărămidă arsă, având forma de navă, cu un singur turn, a fost construită în anul 1780. Zugrăvirea s-a făcut ceva mai târziu, în 1787, în stil neobizantin, de către doi zugravi şi un ucenic.

În războiul austro-turc din 1788 a suferit stricăciuni, urmele de gloanțe și lovituri de iatagan observându-se şi astăzi. A fost transformată în „cartier general” al vizirului Ahmet, iar apoi în grajd. După pagubele suferite, s-au început lucrări de reparare şi renovare ce s-au terminat în 18 octombrie 1808. În 1855, turnul s-a acoperit cu tablă de cupru, iar învelitoarea a fost înlocuită cu tinichea. Pardoseala bisericii a fost din piatră combinată cu mozaic. Biserica a avut şi trei clopote turnate în Timişoara la 1790 şi 1791 şi, respectiv, în Graz la 1796. Cele trei uși, de lemn sculptat, ale iconostasului sunt opera pictorului–sculptor T. Achimescu din Caransebeș, în anul 1843. O nouă reparaţie capitală s-a făcut bisericii în 1927 cu sprijinul arhitectului Ioan Precop şi a fiului acestuia. Biserica s-a rezugrăvit pe exterior şi s-a refăcut şarpanta şi învelitoarea turnului de către dulgherul Dimitrie Călţun. Lucrări ample de renovare interioară şi exterioară s-au făcut în cursul anilor 2006-2008 când, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte dr. Lucian, Episcopul Caransebeşului, la interior s-a pavat cu plăci de marmură, s-au zugrăvit naosul şi pronaosul, s-a schimbat mobilierul, s-a refăcut Tronul Arhieresc și al Maicii Domnului, de asemenea a fost renovat şi acoperișul bisericii.

De asemenea, în anul 1960, picturile şi zugrăveala bisericii au fost reîmprospătate de pictorul Petru Lazăr şi de meşterii zugravi Dimitrie Călina şi Nicolae Ambruş, iar învelitoarea de tablă a fost şi ea înlocuită.

Adresă: str. Muntele Mic, nr. 40

Program: zilnic, între orele 8 și 11

Miercuri – Duminică, între orele 16 și 18:30

Acces: Pietonal și rutier

Taxă: Nu există taxă de vizitare a obiectivului

© Episcopia Caransebeșului

 

O altă comunitate religioasă puternică la Caransebeș a fost comunitatea mozaică, a evreilor. Primii evrei din Caransebeș sunt atestați documentar în anul 1819 când în localitate trăiau 50 de persoane. Cu timpul numărul s-a mărit constant ajungând în anul 1870 la 70 de persoane. În perioada interbelică comunitatea cu 500 de membrii prosperă, este respectată, reușind să dețină monopolul bancar și al comerțului.

Sinagoga din Caransebeș „Beit El” („Casa lui Dumnezeu”) este situată în imediata vecinătate a zonei centrale formată dintr-un ansamblu de piețe pietonale. Sinagoga a fost proiectată de arhitectul Lipót Langer din Budapesta, dar lucrările de construire, care s-au derulat în perioada 15 august 1893 – 28 septembrie 1894, au fost supravegheate de un alt arhitect din Budapesta, Ede Winhofr.

Clădirea se află în stare bună, vopsită în prezent la exterior în nuanțe de galben și maro, iar fațada principală este compusă din elemente în stil eclectico-neogotic. În vârful acoperișului sunt vizibile tablele legii, ca în cazul multor sinagogi din lume, iar la etaj pe fațadă se pot vedea trei ferestre neogotice, cu vitralii și o mică rozetă. În partea superioară a geamului se găsește un vitraliu colorat cu un Magen David (Scutul lui David) din sticlă colorată (steaua cu șase laturi folosită ca simbol al religiei iudaice).

La etaj, se găsesc balcoanele destinate femeilor, susținute de coloane metalice subțiri de culoare albastră cu striațiuni. Dulapul sau chivotul Aron Hakodeș, în care se țin sulurile de Tora, este în mijlocul unei construcții decorative din lemn de inspirație maură, vopsit în alb cu decorații aurii. Obiectul impresionează prin bogăția formelor și rafinament. Ușa dulapului este flancată de un mic portic de inspirație neobarocă. În stânga și în dreapta ușii se găsesc câte două coloane cu capiteluri corintice aurite, care susțin un arc cu un motiv solar de raze aurii în mijloc. Deasupra intrării, la balcon se găsește orga construită de firma Antal Dangl și Fiul din Arad.

În prezent, în Sinagoga Beit EL, încă se oficiază servicii religioase la cele mai importante sărbători evreiești, existând o comunitate de 42 de evrei. Pe lângă serviciile religioase, datorită acusticii deosebite, Sinagoga găzduiește, ocazional, și concerte de muzică clasică.

Adresă: str. Calea Orșovei, nr. 2B

Program: Luni – vineri, între orele 10 și 16

Acces: Pietonal și rutier

Taxă: Nu există taxă de vizitare a obiectivului

© Doru Luțai

O altă pagină istorică, culturală și religioasă la Caransebeș constă în reforma protestantă, în urma căreia se va organiza Biserica Reformată. Prima dovadă cunoscută a reformei protestante din Caransebeș a fost desființarea mănăstirii franciscane în jurul anului 1560. Conform literaturii de specialitate, cei doi bani/conți din Caransebeș, Miklós Cserepovics și Gergely Bethlen, i-au alungat pe călugării din oraș cu forța. În 1564, confesiunea reformată era deja atât de puternică încât a izbucnit o dispută serioasă cu credincioși catolici cu privire la utilizarea bisericii.

Prin urmare, în 1564, Dieta de la Torda a ordonat ca biserica să fie folosită de catolici într-o zi și de creștinii reformați în cealaltă zi, fără să se deranjeze reciproc în același timp. Această decizie sugerează existența comunităților catolice și protestante la aceea dată cu o pondere aproximativ egală. Semnul consolidării continue a comunității reformate este faptul că, în 1581, biserica se afla deja în posesia lor și a rămas a lor pe tot parcursul secolului al XVII-lea. Congregațiile reformate din Caransebeș și Lugoj au fost considerate și din punct de vedere cultural, cele mai importante centre al numărului redus de români reformați din Transilvania.

În 1582, episcopul Mihály Tordasi l-a însărcinat pe Pestisi Mozes (Moisi Peștiși), un predicator din Lugoj și decanul Archirie din Hunedoara, împreună cu Hercse Istvan (Ștefan Herce), un superintendent român local și cu profesorul Efrem Zăcan, să realizeze (după Gáspár Heltai) o traducere importantă al Vechiului Testament în limba română, cunoscută sub numele de ”Palie de la Orăștie”.

După invazia turcească din secolul al XVII-lea, comunitatea reformată a încetat să mai existe timp de aproximativ 250 de ani.

Prima și cea mai importantă documentație a apariției comunității reînnoite este sigiliul din 1909 din secolul al XX-lea. Cu toate acestea, registrele sale și jurnalul de slujbă conțin înregistrări doar începând cu anul 1910. Din procesele verbale rezultă că slujbele religioase, dat fiind absența unui propriu lăcaș de cult, au fost ținute în Biserica Evanghelică Augustană, cu comunitatea căreia au menținut relații foarte bune, aproape 3 decenii, până când s-a construit Biserica Reformată.

Biserica a fost construită între anii 1937 și 1941 în stil neoclasic, cu o singură sală și un balcon interior, deasupra intrării în lăcașul de cult. În prezent, comunitatea are 40 de membri, iar serviciile religioase se oficiază din două în două săptămâni și la sărbători. Celebrarea sărbătorilor se face după calendarul gregorian (occidental).

Adresă: str. Tribunalului, nr. 9

Program: nu există un program de vizitare stabilit, însă biserica se poate vizita la cerere

Contact: Gáll Zoltán, Preot (Lugoj) – 0788 628 750,  Bodnărescu Vasile, îngrijitor (Caransebeș) – 0744 181 403

Acces: Pietonal și rutier

Taxă: Nu există taxă de vizitare a obiectivului

© Nelu Pozaru (via biserici.org)

O altă comunitate existentă la Caransebeș este Comunitatea evanghelică-luterană, cunoscută oficial în România sub denumirea de „Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană”. La Caransebeș, au început să se așeze credincioși evanghelici după anul 1717, în urma alungării otomanilor din localitate. Numărul lor a crescut odată cu sporirea efectivelor militare austriece din oraș, cunoscând însă o anvergură importantă odată cu intrarea orașului în ceea ce s-a numit era constituțională în urma desființării Regimentului de Graniță în 1873. După acest moment s-au așezat în oraș persoane originare din Transilvania, dar și din alte părți, de credință evanghelică. Numărul maxim de suflete ale acestei religii s-a înregistrat în anul 1910, când 254 de caransebeșeni se declarau evanghelici. După 1918, numărul lor a scăzut constant, iar apoi brusc odată cu plecare masivă a germanilor din oraș.

Biserica Evanghelică Luterană din Caransebeș a fost târnosită la 14 iulie 1912, după ce cu doi ani înainte a început acţiunea de construire a bisericii pe terenul donat de Maria Müller, soţia farmacistului Philipp Jakob Müller, inspector bisericesc al comunităţii evanghelice din oraș. Până la construirea bisericii lor în 1912, credincioşii evanghelici îşi ţineau serviciile religioase într-una din sălile vechii şcoli care exista încă din vremea graniţei militare şi care se afla în clădirea mănăstirii franciscane. După construirea  în 1898-1899 a noului edificiu al Școlilor civile de stat (actualul Liceu Pedagogic C.D. Loga), slujbele se ţineau în sala de muzică în care se afla şi un amvon care a fost ulterior mutat în clădirea actualei biserici.

Biserica a fost construită în stil neogotic cu o singură turlă, prevăzută cu clopot. Interiorul bisericii era simplu,  fără decorații, specific cultelor protestante, din rândul cărora face parte și cel evanghelic. În sală erau dispuse, pe două rânduri, bănci de lemn. Pictura pe pe altar îl reprezenta pe Iisus Cristos pe Muntele Măslinilor – pictură pe care o regăsim și în alte biserici ale acestei confesiuni. În partea stângă, un mic amvon se ridica deasupra sălii, loc de unde preotul își ținea predica. Deasupra intrării, se afla un cor dreptunghiular dotat cu o mică orgă, de fapt un armoniu.

Proiectul bisericii şi organizarea lucrărilor de specialitate au fost realizate pro bono de arhitectul Ludwig Stempel. În partea din spate a bisericii, se afla locuinţa crâsnicului şi anexele aferente, biserica şi casa parohială având acces la o curte generoasă folosită parţial ca grădină de zarzavat și câțiva pomi fructiferi. În anul 1928, s-au început lucrările de construcţie la casa parohială, pe un alt lot de teren donat bisericii tot de Maria Müller. În noiembrie 1931 casa a fost terminată şi dată în folosinţa preotului Josef Kaden, un preţuit şi iubit păstor al comunităţii. După anul 1982, comunitatea a fost păstorită de preoţi din Lugoj şi, respectiv, din Oţelu Roşu.

Biserica a fost dotată iniţial cu trei clopote: mare, mijlociu şi mic, donate respectiv de Adalbert Domby, Karl Twerasser şi Fritz Zobel împreună cu preotul Michael Reiser. Încă în timpul Primului Război Mondial clopotul mare şi cel mic au fost rechiziționate de armată și topite pentru recuperarea metalului, operațiune curentă în acele vremuri în care nevoia de bronz era maximă.

Cu câțiva ani înainte de Revoluția din 1989, datorită numărului mic de credincioşi evanghelici care să se îngrijească material de biserică, edificiul a fost închiriat în folosinţă comună Bisericii Ortodoxe Române, aici oficiindu-se un timp serviciile religioase ale ambelor comunităţi. În luna martie a anului 2017, comunitatea evanghelică din oraș, ținând cont de numărul foarte redus de membri, trei persoane, a donat Bisericii Ortodoxe Române biserica și jumătate din terenul imobilului și a vândut aceluiași beneficiar cealaltă jumătate a terenului, precum și casa parohială. De atunci, Episcopia Caransebeșului a adus modificări considerabile atât la clădirea lăcașului de cult, cât și la anexe.

Sursă informații: https://procaransebes.blogspot.com/2020/06/memento-biserica-evanghelica-din.html

Adresă: str. 1 Decembrie 1918, nr. 14

Program: Luni – Vineri 8-16

Sâmbătă (doar vara) 9-12

Duminică 8-12

Acces: Pietonal și rutier

Taxă: Nu există taxă de vizitare a obiectivului

 

© René Demeter (foto. trecut) & CNIPT Caransebeș (foto. prezent)

© René Demeter (foto. trecut) & pr. Florin Ciucur (foto. prezent)

Vă invităm să descoperiți istoria, cultura și diversitatea etnică și religioasă de la Caransebeș!

Dacă vă doriți să petreceți mai mult timp în orașul nostru, vă invităm să aflați care sunt unitățile de cazare și alimentație de la Caransebeș:

http://cnipt-caransebes.ro/informatii-utile/unitati-de-cazare-din-caransebes/

http://cnipt-caransebes.ro/informatii-utile/unitati-de-alimentatie-publica/