Pentru a evidenția personalitățile, dar și viața bisericească din această zonă, în anul 2019 s-a înființat Colecția muzeală „Episcop Elie Miron Cristea”, ce se află în cadrul reședinței episcopale construită în anul 1820 și care vă prezintă, prin expoziția permanentă, activitatea Episcopiei Caransebeșului încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea până în anul 1996, când primul episcop al reînfiinţatei eparhii (1994), trece la cele veșnice în data de 5 aprilie 1996; tot în cadrul acesteia sunt prezentate și obiecte liturgice precum: Potir (sec. XVII), Set sfinte vase (1856), Cruce filigranată (sec. XVIII), Antimis (1743).
De asemenea, în cadrul expozițiilor temporare veți descoperi cărți de cult și icoane de o importantă valoare patrimonială, precum: Psaltirea de la Bălgrad (1651), Pravila de la Târgoviște (1652), Evanghelia de la Snagov (1697), Maica Domnului cu Pruncul (1864), Nașterea Maicii Domnului (1824).
Program: luni-vineri, orele 9:30-15:30
Accesul se face de pe Strada Nicolae Corneanu, nr. 5 (Magazinul Diecezan – Centrul Civic).
Contact: 0743 179 415
Mai multe informații: https://www.facebook.com/Colec%C8%9Bia-muzeal%C4%83-Episcop-Elie-Miron-Cristea-a-Episcopiei-Caransebe%C8%99ului-114542523426689/