Skip to content

Catedrala istorică „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”

Datează din anul 1444, ca un edificiu de lemn, la început având funcții de mănăstire, de primă bibliotecă a Caransebeșului și de școală de diaconi, ulterior devenind catedrală, fiind reconstruită din piatră și cărămidă. Deține funcția de catedrală din 1865 și, deși în anul 2010 a fost sfințită noua catedrală, biserica Sfântul Gheorghe rămâne catedrala istorică a Caransebeșului, o emblemă a lăcașurilor de cult din orașul de pe Timiș și Sebeș.

Ca biserică ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este cunoscută din anul 1757, când Episcopia Caransebeşului vorbeşte despre: „Biserica răsăriteană sobornicească din piatră, cu hramul «Sf. M. Mc. Gheorghe», înălţată în forma actuală sub episcopul Moise Stancovici, la anul 1725”.

În anul 1759, Episcopul Ioan Georgevici aşază în prestol o piatră comemorativă cu o inscripţie slavonă ce vorbea despre punerea primului prestol. Motivul acestei sfinţiri nu-l cunoaştem, însă foarte posibil să fie vorba de terminarea decoraţiei interioare a bisericii, fapt consemnat şi de statistica din 1757. În 1796 biserica a fost din nou sfinţită de episcopul Ioan Ioanovici de Şacabent, fiind refăcută după ultima invazie a turcilor (1788).

Între 1757-1862, biserica a fost pictată în patru etape de către autori diferiţi, restaurarea picturii fiind necesare din cauza invaziei turcilor, în urma căreia construcția bisericii a avut de suferit. Ultima dată, aceasta a fost restaurată între 1984 și 1985 de către pictorul restaurator de monumente istorice, Virginia Videa. Din 1863 datează şi iconostasul actual, a cărui pictură în stil baroc a fost făcută de Eisterlehner, iar icoanele tâmplei au fost pictate între 1863-1864 de pictorul academic vienez Gutsch.

Între 2000 și 2001, cu binecuvântarea episcopului de atunci al Caransebeșului, Laurențiu Streza, s-a refăcut tencuiala exterioară a bisericii şi s-a restaurat turla. În anul 2007, prin grija Preasfinţitului Părinte Lucian al Caransebeşului, s-au făcut ample lucrări de refacere a exteriorului şi s-a înnoit altarul. Retârnosirea bisericii a avut loc la 23 aprilie 2007, cu ocazia hramului catedralei.

În anul 2008, s-a continuat refacerea interiorului catedralei prin restaurarea mobilierului şi a pardoselii, iar spaţiul împrejmuitor al locaşului de cult s-a amenajat sub formă de parc. De asemenea, s-au lucrat în mozaic icoanele ce împodobesc portalul de intrare în curtea catedralei şi icoana aşezată deasupra intrării în biserică.

Sursă text: http://www.episcopiacaransebesului.ro/pagini/vechea-catedrala.php

Loading

Primary Sidebar

Translate »