Maiestuos! Așa îmi fac intrarea în România, prin localitatea Baziaș din județul Caraș-Severin. Sunt al doilea fluviu ca lungime din Europa, izvorăsc din Munții Pădurea Neagră, Germania și îmi sfârșesc călătoria pe teritoriul României, acolo unde întâlnesc Marea Neagră. De-a lungul timpului, am cunoscut mai multe denumiri, printre care Danubius, Istros, Istru, Hister, Danaistru. Aici, în România, mi se spune Dunăre.
De veacuri, îmi arăt regala frumusețe și putere prin inima Europei, dar nicăieri nu-mi simt farmecul mai acasă decât îl simt în România. Am cunoscut aici timpuri, cu istorii, povești și locuri deosebite ce cu greu își pot cuprinde măreția în cuvinte.
Poarta mea de intrare în România este micul, dar istoricul Baziaș. În dansul valurilor mele, observ cum stă în apropiere de mal tăcută o mănăstire ce se spune că datează din secolul XIII, fiind întemeiată de Sfântul Sava Nemanja, primul arhiepiscop al sârbilor, după ce Coșava, vântul puternic din sudul Banatului, a suflat cu mare putere, oprindu-i călătoria chiar în acel loc. Sfântul Sava, furios fiind, a strigat „Baș ziaș”, însemnând „chiar urli”. Și totuși mănăstirea e așa tăcută, înconjurată doar de cântecul meu dunăresc..să fie oare din cauza istoriei ei tumultuoase? Mănăstirea a ars în repetate rânduri, de aceea documentele care atestau existența ei au fost pierdute, fiind menționată abia în secolul XVI și la începutul secolului XVIII, după cum stă scris pe o piatră din zidul bisericii. Cea care apără în prezent mănăstirea este icoana considerată a fi făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu trei mâini.
Părăsind Baziașul, mai lin sau mai agitat, trecând pe lângă satele ce dau viață malurilor mele, ajung în apropierea localității Coronini, la Valea Văradului, unde, cu 300 de ani în urmă, a existat o vatră monahală. Ruinele vechii mănăstiri ortodoxe din secolul al XVI-lea au fost recent descoperite, în prezent locul fiind cunoscut ca „la mănăstire”.
La ieșire din Coronini, poposește Babacaia pe o stâncă aflată tocmai în îmbrățișarea valurilor mele. De fapt, tot ce mai amintește de ea este stânca ce-i poartă numele. Cine a fost Babacaia? Multe legende se spun despre aceasta. Una dintre ele vorbește despre pedeapsa pe care un voievod sârb i-ar fi dat-o soției lui pentru neascultare. În mânia lui, a aruncat-o în apele mele învolburate, strigându-i „Babo kaji se”, ceea ce înseamnă „Nevastă, căiește-te”. Însă ea, orgolioasă, în ultimele clipe de viață, ar fi ridicat degetul din apă în semn de neînduplecare. Dincolo de legendă, numele stâncii provine din limba turcă, însemnând „stânca tatălui”, și reprezintă o apariție unică, un martor de eroziune, calcaros, cu o înălțime de 7 metri, marcând, din punct de vedere geografic, intrarea în Clisură. În vârful stâncii, este amplasată o troiță ridicată în memoria celor care și-au pierdut viața în apele mele, ale Dunării.
Față în față cu localitatea Coronini, pe malul sârbesc, apele mele ascund măreția Cetății Golubac sau a Porumbeilor. Cetatea este denumită astfel deoarece se spune că în cel mai de sus turn dintre cele 10 turnuri ale cetății a fost închisă împărăteasa Bizanțului, Elena, unde, fascinată de grația porumbeilor, creștea exemplare din aceștia. Cetatea este, de fapt, o fortăreață medievală impresionantă construită acum 700 de ani, pe locul unui sit roman. Pare construită de însăși stânca de calcar, dar parcă frumusețea ei dorește a-și ascunde farmecul în strălucirea valurilor mele.
Nici spiritualitatea nu lipsește din Clisura Dunării, semn că Dumnezeu, Cel a toate Creator, își odihnește Duhul cel Sfânt în întreaga Sa creație. În urma săpăturilor arheologice realizate în Clisură, s-au descoperit câteva obiecte cu însemne creştine care datează din secolele IV-V. În urma acestor descoperiri care atestau prezența unei vieți creștine din cele mai vechi timpuri, protopopul Ion Văran al Oraviţei şi primarul comunei Sicheviţa, Gheorghe Birtea, au propus Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului înfiinţarea unui schit în localitatea Gornea, comuna Sicheviţa. Astfel că, începând cu secolul XXI, Clisura adăpostește un deosebit lăcaș al lui Dumnezeu, un așezământ monahal cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.
Pornind acum la drum atinși de binecuvântarea Divinității, ajungem, la aproximativ 5 kilometri în aval de Șvinița, la Cetatea Trikule, care se traduce ca „Trei turnuri”, „kule” provenind din limba turcă și însemnând „turnuri”. Cetatea era așadar reprezentată de 3 turnuri dispuse pe malul stâng în formă de triunghi, unul dintre vârfuri ascunzându-se în apele mele, acel turn fiind vizibil doar atunci când nivelul apei este mic. Cetatea a fost ridicată în secolul al XV-lea, cu scopul de a opri expansiunea otomană spre vest.
Un alt peisaj de Rai este creat de Cazanele Dunării, un sector din Defileul meu fluvial, care face parte din Parcul Național Porțile de Fier. Cazanele se împart în două secțiuni, precum Cazanele Mari și Cazanele Mici. Cazanele Mari se întind pe o lungime de aproximativ 4 kilometri și au în patrimoniul lor două peșteri, Peștera Ponicova și Peștera Veterani.
Peștera Ponicova sau Gura Ponicovei este săpată în malul stâng, fiind situată în Cheile Ponicovei. Este cea mai mare peșteră din Clisura dunăreană, primele cercetări despre aceasta datând din 1872. Peștera este formată din două etaje cu mai multe galerii, galeriile comunicând între ele. Printre galerii se numără Galeria Ponicova, Sala Mică, Sala Concreționată, Galeria Liliecilor și Sala Mare.
Peștera Veterani sau Peștera Veteranilor era considerată de către daci sanctuarul Zeului Zamolxe. Aceasta este săpată în malul stâng, la 500 de metri aval de Peștera Ponicovei. Peștera Veterani este alcătuită dintr-o galerie scurtă de acces și o sală mare, aceasta fiind luminată printr-o fereastră. În partea terminală a sălii există o fântână denumită „Fântâna Turcului”.
Din Cazanele Mari apele plutesc spre Cazanele Mici, acolo unde creez un mic golf, denumit Golful Mraconiei. Prezența divină a Creatorului se materializează din nou într-o minunată mănăstire, numită Mraconia. Așezământul este vechi de peste 500 de ani, însă construirea Barajului Porțile de Fier I au dus la dispariția vechii mănăstiri, rămânând doar ruinele în formă de cruce, care se zăresc atunci când nivelul apei scade. Biserica actuală datează de la sfârșitul secolului XX, începutul secolului XXI și este construită din zid de cărămidă, în formă de cruce, având hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfânta Treime”.
Tot în Cazanele Mici, nu departe de Mănăstirea Mraconia, pare că istoria își rescrie file pe apele mele dunărene, deoarece aici regele Dacilor, Decebal, și împăratul Romei, Traian, își dau o „bătălie” nesfârșită. Cum? Malul stâng se bucură de o măreață statuie a lui Decebal, iar malul drept de un monument ce datează din timpul împăratului Traian, și anume Tabula Traiana.
Tabula Traiana marchează marșul triumfal al trupelor imperiale romane spre Dacia, comemorând victoriile Imperiului Roman asupra Regatului Dac din anul 105. Tabula este fixată în piatră și are reprezentați doi delfini și un vultur. Chipul regelui Decebal reprezintă cea mai mare sculptură în piatră din Europa, înaltă de 55 de metri și lată de 25 de metri. Cel care a avut ideea realizării acestei sculpturi este omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan, originar din Lugoj, lucrarea acesteia fiind realizată în decurs de 10 ani, între 1994 și 2004, și costând peste un milion de dolari. Sub chipul lui Decebal, stau inscripționate următoarele cuvinte: „DECEBAL REX – DRAGAN FECIT”, însemnând „Regele Decebal – făcută de Dragan”.
V-am purtat pe valuri de poveste prin cele mai deosebite locuri pe care eu, mărețul fluviu, le întâlnesc, în unduirea mea, de la intrarea în România până la ieșirea din Cazane. Locuri parcă desprinse din Paradis, în care Dumnezeu se lasă descoperit în lăcașuri de cult, în natură, în razele soarelui primăvara, în lalele galbene de Cazane, o specie unică întâlnită doar aici și de care mă bucur la fiecare început de aprilie…e minunat să fii asemenea Dunării, care își continuă mereu călătoria, fiind turistul cel mai fidel al frumuseților divine! (R.N.)
Sursă foto: https://bit.ly/2IN5p9m
