Skip to content

Povestea stemei municipiului Caransebeș

Este compusă dintr-un scut curbat la bază, tăiat-despicat în talpă.

Primul cartier, pe roşu, conţine o cetate medievală de argint, cu două turnuri ascuţite şi poartă centrală închisă, însoţită de un „soare-răsare” şi o lună, ambele de aur. Deasupra cetăţii planează un braţ drept ce ține o spadă, tot de argint.

Cartierul al doilea, pe albastru, îl prezintă pe Sfântul Gheorghe ecvestru, străpungând cu suliţa antihristul reprezentat printr-o amfipteră, totul de argint. Aureola Sfântului Gheorghe şi solzii animalului sunt executate din aur.

Al treilea cartier, pe aur, reprezintă un soldat roman cu scutul lăsat, sprijinindu-se într-o suliţă cu vârful în jos, totul de culoare albă, ce sugerează marmura.

Scutul este timbrat de o coroană murală din argint cu cinci turnuri crenelate, simbolizând statutul de municipiu al localităţii.

Care este semnificația elementelor care alcătuiesc stema?
Armele primului cartier fac trimitere la secolul al XIII-lea, perioadă în care Caransebeşul este atestat documentar şi în care oraşul fortificat cunoaşte o puternică dezvoltare. Urbea este cunoscută ca un bastion de apărare a creştinătăţii împotriva invaziei păgâne, iar cei doi aştri semnifică libertatea, belşugul, veşnicia, dar şi înnoirea Caransebeşului.

Cartierul albastru, care semnifică credinţă, speranţă şi sinceritate, este rezervat credinţei creştine a locuitorilor. Sfântul militar, ocrotitor al Episcopiei Caransebeșului, reprezintă victoria Binelui împotriva Răului.

Soldatul roman din ultimul cartier este întruchiparea lui Virtus, zeu roman al curajului, şi face trimitere la virtuţile tradiţionale: cinstea, curajul, sinceritatea, modestia, însuşiri morale tipice locuitorilor acestei aşezări.

Vă invităm să vizitați municipiul Caransebeș și să aflați mai multe despre locuitorii, caracteristicile și istoria urbei de pe Timiș și Sebes, istorie viu grăită de clădirile, monumentele și personalitățile municipiului nostru!

Sursă: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Caransebe%C5%9F

Fotografia postată de Caransebeș - Centrul Național de Informare și Promovare Turistică.

Loading

Primary Sidebar

Translate »