Iuliu Vuia s-a născut la 11 martie în localitatea bănăţeană Felnac, din judeţul Arad (la acea vreme făcea parte din comitatul Timiş-Torontal). Este fiul lui Eftimiu şi Ecaterina Vuia, fiica lui Constantin Diaconovici-Loga. A urmat şcoala primară în satul natal, unde tatăl său era învăţător, apoi gimnaziul la Timişoara.

După absolvirea acestuia a urmat cursurile Preparandiei din Arad, pe care a absolvit-o în 1881. După terminarea studiilor a fost învăţător la Timişoara, Remetea, Belinţ, Chesinţ. La Timişoara a lucrat în cancelaria lui Meletie Dreghici şi a colaborat la „Luminatorul”. Din 1886 până în 1910, a fost învăţător şi director al şcolii din Comloşu Mare,   sat de pustă românesc cu o deosebită activitate naţională. Aici a avut un rol important de stimulare şi organizare cultural-politică a comloşenilor, pentru care a întemeiat un cor românesc, a organizat serbări culturale, conferinţe pe diferite teme, le-a organizat o excursie la Bucureşti (în 1906), a întemeiat o filială locală a „Astrei”, atrăgând prin activitatea sa atenţia autorităţilor, care îl califică drept „naţionalist exaltat” şi îl mută timp de un an la Ciacova.

În 1910, la vârsta de 45 de ani, este „pensionat” în baza Legii Apponyi (lege prin care limba maghiară devenea subiect obligatoriu de studiu). Atunci decide să se mute la Caransebeş. Aici va participa la activitatea mai multor societăţi culturale. În timpul Primului Război Mondial este închis la Timişoara şi la Seghedin, unde suferă maltratări. La Adunarea de la Alba Iulia participă ca preşedinte al delegaţiei învăţătorilor şi este ales membru în Marele Sfat Naţional de la Sibiu.

În 1919, organizează şi conduce la Sibiu Congresul învăţătorilor din Banat şi Transilvania (24 februarie). Tot în acest an reintră în învăţământ, la Şcoala pedagogică din Caransebeş. În paralel se înscrie la fără frecvenţă la Universitatea din Cluj şi se califică drept profesor de istorie-geografie la Şcoala din Caransebeş. Aici înfiinţează Ateneul popular, devine preşedinte al Casinei române, al Casei Naţionale şi al Asociaţiei profesorilor secundari din Caransebeş. Va fi şi deputat al sinoadelor eparhiale şi ale Congresului Naţional Bisericesc.

În politică activează puţin, fiind ales deputat în Parlamentul ţării din partea cercului electoral Bocşa. Pentru activitatea sa intensă în slujba naţiunii române, a fost răsplătit cu ordinul Steaua României în grad de ofiţer, cu Răsplata muncii clasa I şi Ordinul Ferdinand. La 24 iulie 1930 s-a pensionat şi a decedat în 1933 la Caransebeş, la vârsta de 68 de ani. Este înmormântat la Caransebeş, lângă bunicul său, Constantin Diaconovici-Loga.

Sursă info & foto: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Iuliu_Vuia