Așezarea geografică

Municipiul Caransebeș este situat în sud-vestul României, având coordonatele de 45° 25′ latitudine nordică și 22° 13′ longitudine estică.

Este a doua localitate ca mărime a județului Caraș-Severin și are o poziție geografică strategică, fiind așezată în zona de contact a muntelui cu dealul și câmpia, care pătrunde până aici sub forma unui golf alungit în lungul Timișului.

Caransebeșul se găsește totodată și la încrucișarea a patru drumuri principale ale Banatului care duc spre nord – prin Lugoj – la Timișoara, spre sud – prin Poarta Orientală – la Orșova și Dunăre (DN 6 – E 70), spre vest – pe văile Pogăniciului și Bârzavei – la Reșița (DN 58), iar spre est – prin trecătoarea Porților de Fier ale Transilvaniei, prin Sarmisegetuza – la Deva și Hunedoara (DN 68).

De asemenea, Caransebeșul este un important nod de cale ferată, fiind travesrsat de magistrala București-Timișoara, intersectat de linia Reșița-Hațeg.

Desi Caransebesul beneficiaza de aeroport propriu, acesta este momentan inchis. Cel mai apropiat aeroport deschis traficului este cel din Timisoara, situat la aproximativ 100 km nord de Caransebes.

Geografic, orașul se situează aproximativ între confluența Bistrei (la nord) și a Sebeșului (la sud) cu Timișul, având o altitudine medie de 280 m.

Zona depresionară a Caransebeșului este mărginită de munți înalți spre est, sud și vest.

Partea cea mai înaltă o formează Munții Țarcu, delimitați de văile Timișului și Bistrei. În acest masiv se pot separa trei subunități: Masivul Petreanu, cu Vârful Pietrei (2192 m), Masivul Țarcu, care culminează cu Vârful Țarcu (2190 m) și Masivul Muntele Mic (1806 m). Masivul Țarcu prezintă mai multe culmi ce se desprind din Vârful Țarcu. Spre nord-est există o culme pe care se găsesc Vârful Căleanu (2192 m), Mătania (2160 m) și Baicu (2123 m), iar spre nord-vest avem culmea Jigoriei (1463 m), care face legătura cu Muntele Mic.

În partea de vest a orașului Caransebeș se găsesc Munții Semenicului. Relieful coboară la nord de Vârful Semenic până spre Vârful Nemanul Mare (1122 m), ce se prelungește printr-o serie de culmi, cum ar fi Dealu Mare (639 m) și Corcana (489 m), ce ajung până aproape de Caransebeș.

În partea de nord avem Masivul Poiana Ruscă, ce se înalță deasupra zonelor depresionare învecinate. Vârfurile cele mai înalte sunt Padeșul (1374 m) și Rusca (1355 m). Din zona înaltă pornesc culmi radiale ce coboară formând zona de dealuri limitrofe.

Depresiunea Caransebeșului, unde este așezat orașul, cu un relief colinar, se termină în zona de terase a Timișului. În general, dealurile din jurul Caransebeșului sunt formate din depozite pliocene, străpunse de șisturi cristaline. Zona cea mai joasă o formează extrema sudică a Câmpiei Lugojului, ce atinge zona depresiunii în nord-vest.

Considerată ca o depresiune submontană, depresiunea Caransebeșului desparte munții înalți și masivi din nord și est, de dealurile joase din vest și de câmpia din nord-vest. Suprafața ei este redusă – circa 120 km² (de la Constantin Daicoviciu până la Cheile Armenișului – 40 km, iar de la gara Cornuțel până la est de Bucova – aproximativ la fel). Depresiunea are forma unei cuvete ovale pe direcția NV-SE, cu două trimiteri pe direcțiile V-E și N-S pe văile celor două râuri: Bistra și Timișul superior.

Apele

Zona depresiunii Caransebeșului este udată de râul Timiș cu afluenții lui. Timișul, cel mai mare râu al Banatului (cu o lungime totală de 339,7 km, din care 241,2 km pe teritoriul românesc), își are izvoarele în versanții estici ai Munților Semenic, care se unesc cu pâraiele Semenic, Grădiște și Brebu la lacul cunoscut sub numele de Trei Ape. De aici începe Timișul. Timișul constituie artera hidrografică principală care drenează cursurile de ape din tot spațiul încadrat de Munții Cernei, Țarcu, Muntele Mic și Munții Poiana Ruscă. Primul afluent este Râul Rece, ce vine dinspre Țarcu, în zona Teregova. De aici cursul Timișului își schimbă direcția, orientându-se de la sud către nord. La Armeniș, primește ca afluenți pe Râul Lung și Râul Alb, ambele din zona Țarcu. Ieșind din Cheile Armenișului, în Timiș, se varsă, pe stânga, două râulețe, Slatina și Golețul, râuri ce poartă numele localităților prin care trec. În dreptul Caransebeșului, pe dreapta, Timișul primește Sebeșul, ce adună toate apele din sectorul Muntele Mic. În zona satului Jupa (Tibiscum), în Timiș se varsă cel mai mare afluent din zonă – râul Bistra – format din Bistra Mare și Bistra Mărului, ce se unesc la Oțelu Roșu. Acestea adună apele din Masivul Godeanu. La Caransebeș, din cauza pantei reduse, râul descrie largi meandre. În zona Sacu, Timișul intră in județul Timiș. Se varsă în Dunăre pe teritoriul Serbiei. Sebeșul izvorăște din sudul Muntelui Mic, trece prin Borlova și Turnu-Ruieni și se varsă apoi în Timiș. Până la Borlova are aspectul unui pârâu cu ape repezi și o vale adâncă și îngustă, iar de aici panta devine mică și valea sa se lărgește treptat. Ieruga, care a trecut prin centrul orașului, este o abatere a Sebeșului, astăzi canalizată, pe care cândva existau mai multe mori, de unde și denumirea de Canalul Morilor. În anul 1581, este amintită ca „Apa Monachilor”(Aqua Monachorum). Potocul este un pârâu care udă nord-estul orașului și vara devine un firicel de apă care poate fi trecută cu piciorul. Acesta alimenta, pe vremuri, cu apă, cetatea Caransebeșului. Numele său provine din latină, poto – potare, căci într-o cronică de la Mânăstirea Neamț, se spunea „hic rivus nominatur Potocus”, cu referire la râul care alimenta așezarea. Prin cartierul Caransebeșul Nou, curge pârâul Zlagna (Zlăgnița).

Clima

Datorită așezării municipiului Caransebeș în partea de sud-vest a țării, sub influența directă a Mării Adriatice și la adăpostul Munților Carpați, zona se integrează în climatul temperat-continental moderat, subtipul bănățean, cu influențe mediteraneene. Subtipul climatic al Banatului de sud și sud-est este caracterizat prin contactul dintre masele de aer atlantic și presiunea făcută de masele de aer mediteranean, ceea ce oferă un caracter moderat regimului termic. Iernile și verile fiind scurte ca durată, iar primăverile și toamnele mai lungi, temperaturile sunt moderate la ambele extreme, atât la cald, cât și la rece. Temperaturile medii variază între 0 °C și 1 °C în lunile de iarnă, iar vara sunt cuprinse între 21 – 23 °C, ceea ce demonstrează influența sudică în această parte a Banatului. Cele aproape patru luni de primăvară și toamnă oferă principala caracteristică a depresiunii Caransebeș, din punct de vedere climatic, temperatura medie fiind de 11,5 °C. Clima zonei Caransebeșului este mai caldă decât a munților din est (zona Țarcu), mai rece decât a zonei din sud de pe Dunăre (unde influența mediteraneană este mai puternică) și mai moderată decât cea a câmpiei vestice. Primăvara este un anotimp relativ călduros cu o medie a temperaturilor de peste 10 °C. Trecerea primăvară – vară se face relativ brusc prin călduri timpurii. Media temperaturilor vara, puțin peste 20 °C, arată că vara este un anotimp cu călduri potolite, nu sufocante. Trecerea de la vară la toamnă are loc, mai întotdeauna, în mod lent, toamna apărând ca o prelungire a verii, în care temperatura scade treptat. Temperatura toamnei este ceva mai ridicată decât a primăverii. Trecerea de la toamnă la iarnă se face relativ brusc. Temperatura medie a iernii, peste 0 °C, arată că acest anotimp nu este prea friguros. În ultimii 50 de ani, cea mai ridicată temperatură (39,6 °C) s-a înregistrat la 4 iulie 2000, iar cea mai scăzută temperatură ( -32,2 °C) a fost măsurată în ziua de 9 februarie 1929. În zona Caransebeșului, vânturile bat în puțin peste jumătate din numărul zilelor unui an. Acestea sunt cauzate de două fenomene climatice – primul fenomen este briza de munte, care bate ori de câte ori există o diferență de temperatură și presiune între zona alpină și depresiunea joasă; – al doilea fenomen este născut în urma schimbării de temperatură între zona joasă a Olteniei și zona joasă a depresiunii Caransebeșului. Curenții de aer ce se formează determină o mișcare puternică de aer în culoarul Timiș – Cerna, apărând un fenomen asemănător cu cel produs prin suflarea aerului la gura unei țevi. Când cele două fenomene se suprapun, în Caransebeș avem un vânt foarte puternic. Analizând regimul precipitațiilor, la Caransebeș, avem o medie de 737 mm/an. Cele mai mari cantități de precipitații în zona depresionară sunt în lunile mai – iunie, precum și toamna, în octombrie – noiembrie. Zilele cu zăpadă variază între 25 și 30 pe an. Analiza factorilor climatici (temperatura aerului, vânturile și precipitațiile) arată că, deși înconjurată de înălțimi, depresiunea submontană a Caransebeșului prezintă o climă de tranziție între cea alpină a munților din est (zona Țarcu – Godeanu) și cea de stepă a câmpiei de la vest de dealurile Buziașului, cu influențe ale climei mediteraneene din sud. Climatul plăcut are influențe asupra faunei și florei locale și permite condiții bune de locuit pentru locuitorii zonei.

Solul

Solul depresiunii Caransebeș este subțire și sărac în materii hrănitoare. În zona cea mai joasă, albiile minore și luncile apelor, solul este format din aluviuni noi – nisipuri, prundișuri și argile. În lungul Timișului solul aluvionar se prezintă sub forma unei fâșii, mai îngustă la sud de Caransebeș – unde albia este mărginită de maluri înalte – și mai lată în aval, unde zona inundabilă a fost mai mare, în special pe malul drept, care este mai jos decât cel stâng. Aici, la suprafață, solul este alcătuit din nisip și argilă, iar la bază din prundișuri, un amestec care dă naștere celui mai fertil sol din zonă și unde se cultivă cerealele. Aceasta fâșie îngustă este mărginită, de o parte și alta, de o suprafață întinsă de podzol, solul caracteristic regiunilor de dealuri, sol sărac în humus. Aceste suprafețe sunt favorabile plantelor de nutreț și pomilor fructiferi.

Subsolul bazinului Caransebeș este format, până la mari adâncimi, din roci friabile (argile, nisipuri, pietrișuri), depuse în acest șanț tectonic în neogen. Practic, zona Caransebeșului este o regiune formată din roci moi, înconjurată de jur împrejur de altele alcătuite din roci tari. Rocile mai vechi, pliocene, se întâlnesc pe versantul estic al Timișului, nu ca o fâșie continuă, ci ca niște insule care apar în formațiunile cuaternare. Dincolo de acestea se întinde vasta regiune a șisturilor cristaline, care formează roca predominantă a munților înconjurători.