Skip to content

Muzeul „Constantin Lucaci – Spațiu și Lumină” Bocșa Montană

Muzeul „Constantin Lucaci” se află în centrul orașului Bocșa Montană și cuprinde 17 sculpturi din oțel inoxidabil create de unul dintre cei mai mari sculptori europeni, Constantin Lucaci. Sculpturile-metafore fac parte din ciclul de lucrări „Spațiu și lumină”. Niciuna dintre sculpturi nu a fost denumită, întrucât sculptorul a avut scopul de a lăsa vizitatorul să surprindă singur, prin propriul filtru de gândire, esența fiecărei sculpturi. Ceea ce se cunoaște este faptul că domnul Constantin Lucaci a încercat să cuprindă, în creația sa, lumina, fiind denumit „maestrul luminii”:

Am fost obsedat în această viață de sculptarea luminii. Dar nu lumina în sens banal – opusul întunericului, ci lumina ca esență. Lumina care stă la baza universului, pentru că toți aștrii, toate stelele sunt construcții de lumină. Eu am căutat să o captez și-i dau formă prin metafore.” (Sgaverdia Dorina, 2008)

Piesele sunt sculptate fie în zig-zag, fie în curbe spațiale sau în forme stelare în proporții armonioase. Printre aceste metafore în oțel inoxidabil ale luminii, veți avea privilegiul de a vedea și o parte dintre desenele sculptorului, realizate în cărbune.

Muzeul din Bocșa este cel de-al doilea muzeu „Constantin Lucaci” din lume, primul fiind deschis în Italia, la 14 aprilie 2007, în Sanctuarul San Francesco di Paola, sub denumirea „Racolta Constantin Lucaci”. Muzeul din Italia cuprinde o colecție de 37 de sculpturi în oțel inoxidabil, colecția fiind sub egida Vaticanului.

 

Sursă foto: https://www.facebook.com/muzeulconstantinlucacispatiusiluminabocsa/

Loading

Primary Sidebar

Translate »