Farmecul şi atracţia Caransebeşului, aşezat la confluenţa Sebeşului şi Timişului, poartă denumirea de Teiuş, probabil din cauza pădurilor de tei ce abundau pe versanţii dealurilor din această zonă. Confirmarea acestei afirmaţii ne-o dă şi colonia germană de la poalele Muntelui Nemanu, cu numele de Lindenfeld sau Câmpul cu tei.
Din jurul anului 1900, între casele cu gospodării ţărăneşti, au început să apară o serie de case cu un scop numai de agrement. Avantajele erau multiple, un aer ionizat cu miros de tei, de salcâm sau brad, izvoare cu apă cristalină, fructele, fructele de pădure, laptele şi multe alte produse alimentare asigurau un trai plăcut în zonă. Mai putem menţiona faptul că vegetaţia a facilitat, şi facilitează şi astăzi, creşterea albinelor. Produsele lactate şi fagurii cu miere constituiau deliciile turiştilor veniţi aici.
Avalanşa construirii vilelor, reşedinţe de vară, a cuprins perioada anilor 1920-1933, când au apărut casa Pasăre, casa Meda, restaurantul Mümler, casa restaurant Popov (Popoff), casa Biberia-Bordan (Biberia a fost preşedintele Cancelariei Aulice de la Budapesta, iar Bordan a fost primar al Caransebeşului) – astăzi vila Tătucu, vila patriarhului Miron Cristea, casa Bastius şi altele. După 1930, în Teiuş au apărut adevărate vile moderne, cu confort, plus restaurantele Forgaci şi Friedman.
Din 1940, a început decăderea Teiuşului, iar după anul 1948, casele şi vilele au fost confiscate şi transformate în case muncitoreşti.
După Revoluţia din 1989, în zonă au avut loc investiţii deosebite. O lucrare hidrotehnică de amploare, cu diguri şi ziduri de protecţie, finanţată de Uniunea Europeană, face ca zonele înconjurătoare Timişului şi casele din zonă să nu mai fie în pericol de inundaţie. Amfiteatrul din Teiuş a fost reparat şi completat cu o frumoasă copertină peste scenă, devenind „centrul cultural” al Rugii de Sfântul Gheorghe. Complexul Ştrandului Municipal a fost reamenajat şi a devenit locul de desfăşurare al unor manifestări de răsunet naţional, „Serbările verii”, care atrag mii de tineri în zonă, în perioada desfăşurării lor. În zona care se întinde de la podul de peste Timiş până la podul de fier al căii ferate, numită Zăvoi sau Şporn (cuvânt german care înseamnă peninsulă), în apropiere de renumita terasă „Ograda gugulanului”, în urma unor tabere de sculptură, animate de renumitul artist Bata Marianov, au fost înălţate mai multe sculpturi în lemn. Tot aici, în anul 2004, de Bobotează, a fost dezvelită o frumoasă cruce din marmură.
Prin asfaltarea drumului spre mănăstirea de la Crucea Verde, aceasta a devenit un loc de pelerinaj al caransebeşenilor. Parțial este făcută şi amenajarea accesului spre cartierul Valea Cenchii, ca şi a traseelor pentru plimbările spre zonele verzi.
De fapt întregul Teiuş necesită un plan de reabilitare şi urbanism, de gândire a unor măsuri şi facilităţi pentru a atrage investiţii de agrement şi petrecere a timpului liber, deoarece zona va deveni în viitor un spaţiu pentru noi construcţii de vile şi case de vacanţă şi există toate condiţiile ca Teiuşul să revină la strălucirea de altădată.